×

Hotărârea nr. 7 din 05.10.2023 „Cu privire la cererea de înregistrare a listei de candidați la funcția de consilier în Consiliul sătesc Echimăuți, desemnat de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”

HOTĂRÂRE 

cu privire la cererea de înregistrare a listei de candidați

la funcția de consilier în Consiliul sătesc Echimăuți, 

desemnat de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”            

din „05” octombrie 2023                                                                                                      nr. 7

La  data de 29 septembrie 2023, Biroul Politic al Organizației Teritoriale PAS Rezina al Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” a depus la Consiliul electoral al circumscripției electorale sătești Echimăuți nr. 26/6 cererea privind înregistrarea listei de candidați la alegerile locale din 5 noiembrie 2023 pentru funcția de consilier în Consiliul sătesc Echimăuți, cu următoarele documente anexate:

  1. a) hotărârea/decizia confirmată prin procesul-verbal sau, după caz, prin extras din procesul-verbal al ședinței organului central sau teritorial al partidului politic sau al blocului electoral privind desemnarea listei de candidați la funcția de consilier în consiliul local;
  2. b) lista candidaților la funcția de consilier în consiliul local Echimăuți, în limba română, pe suport de hârtie și în format electronic;
  3. c) datele biografice ale candidaților;
  4. d) declarațiile candidaților privind consimțământul de a candida pentru funcția de consilier local;
  5. e) declarațiile de avere și interese personale pentru ultimul an înainte de alegerile locale;
  6. f) declarațiile pe propria răspundere privind lipsa restricțiilor de a candida sau ocupa funcții publice, antecedentelor penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, precum și lipsa actelor de constatare rămase definitive referitoare la regimul declarării averilor și intereselor personale (diferență substanțială), regimul juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese, restricții și limitări, acte care nu sunt prescrise;
  7. g) copiile buletinelor de identitate ale candidaților;

Materialele depuse au fost verificate și corespund rigorilor Codului electoral.

În temeiul art. 63, 68, 69, 162 și 163 din Codul electoral nr. 325/2022, Consiliul electoral al circumscripției electorale sătești Echimăuți nr. 26/6 hotărăște:

  1. Se înregistrează lista de candidați la funcția de consilier local în Consiliul sătesc Echimăuți pe lista Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” pentru alegerile locale din 5 noiembrie 2023, conform anexei.
  2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se transmite Comisiei Electorale Centrale, prin intermediul consiliului electoral de circumscripție, și poate fi contestată în decurs de 3 zile de la data adoptării, prin depunerea cererii prealabile la organul electoral ierarhic superior (adresa: orașul Rezina str. 27 August 1, et. II bir.27).

Președintele consiliului

electoral de circumscripție                                                                                     Frunză Iurie